19.04.2019
Vizualizari 1057
Peste trei mii de contracte de locațiune înregistrate în doar trei luni ale anului curent la Serviciul Fiscal de Stat

     Activitățile Serviciului Fiscal de Stat de aducere în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice care oferă în chirie bunuri imobile s-au extins și pentru anul 2019. Scopul acestor acțiuni este asigurarea unui nivel înalt de conformare fiscală în acest domeniu de activitate.

     Astfel, pe parcursul lunilor ianuarie-martie 2019, 1 032 de persoane fizice au înregistrat 3 135 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile. Acestea au fost înregistrate la Direcțiile de deservire fiscală din teritoriul în care sunt amplasate.

    În același timp, pe parcursul a trei luni ale 2019 au fost identificate 1 514 persoane fizice – proprietari, care transmit în chirie bunuri imobile, în privința acestora fiind demarate acțiuni de conformare. Inspectorii fiscali au efectuat controale de specialitate la 150 persoane fizice care oferă în locațiune bunuri imobile, la buget fiind calculate suplimentar plăți de bază – 126,4 mii lei, penalități – 5,5 mii lei și amenzi – 27,1 mii lei.

    Serviciul Fiscal de Stat recomandă persoanelor care oferă în chirie bunuri imobiliare să se conformeze legislației fiscale și să achite impozitul în mărime de 7% din veniturile obținute. Suma impozitului pe venit se va achita cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans.

     În cazul în care contractul a fost încheiat după data de 2 a lunii, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Achitarea se va efectua în orice bancă comercială sau oficiu poștal al Republicii Moldova.

   NOTĂ: Cetățenii care dau în chirie bunuri imobiliare sunt obligați să înregistreze contractele de locațiune în termen de trei zile de la data încheierii la subdiviziunea structurală a Serviciului Fiscal de Stat (Direcția Deservire Fiscală), în raza căreia își au domiciliul de bază. Persoanele fizice care nu își vor onora obligațiile corespunzătoare, riscă amenzi și sancțiuni, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal.

Serviciul de presă
Tel. 022 823379
presa@sfs.md



 
 
Noutăţi 9 din 718 
 
Atenţie: În cazul în care aţi depistat o eroare, selectaţi textul şi accesaţi CTRL+Enter pentru a o transmite spre corectare! Vă mulţumim anticipat!
Calendarul fiscal
Video
Panou informativ
Codul fiscal 2019
Transparenţa decizională
Top noutăți
Facebook
 
x
Raportează eroarea depistată!
Acest modul are menirea de a îmbunătăți calitatatea conţinutului paginii oficiale a Serviciului Fiscal de Stat.
Textul selectat
Comentariul Dvs.: