Întrebări la ordin
Înapoi
1. (40.3.20)

Sînt în drept producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale să beneficieze de rambursarea TVA, în cazul în care nu au avut obligația de a prezenta darea de seamă ”Calculul impozitului pe bunurile imobiliare” (forma BIJ17) pentru anul 2020?

     Potrivit pct.4 subpct.7) din Regulamentul privind rambursarea TVA întreprinderilor care sunt înregistrate în calitate de contribuabili ai TVA şi înregistrează sume TVA spre deducere în perioada ulterioară, (în continuare Regulament), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.76/2020, cererea privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale se examinează în cazul în care solicitantul a prezentat darea de seamă BIJ 17 în care a reflectat impozitul funciar pe terenurile cu destinație agricolă pentru anul 2020.         

        Totodată, în conformitate cu prevederile titlului VI al Codului fiscal, impozitarea bunurilor imobiliare evaluate de către organul cadastral se realizează reieșind din valoarea estimată a acestora. Potrivit art. 281 alin. (12) al Codului fiscal, persoanele juridice și persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător, calculează de sine stătător suma anuală a impozitului pe bunurile imobiliare, pornindu-se de la baza impozabilă a acestora (valoarea estimată), conform situației de la 1 ianuarie a perioadei fiscale respective și, corespunzător prevederilor art. 2811 alin. (1) și (2) al Codului fiscal, au obligația de prezentare a calculului impozitului pe bunurile imobiliare în termenele prevăzute. 

        Astfel, în cazul în care gospodăriile țărănești (de fermier), al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, depășește 3 salariați sau sunt înregistrați ca plătitori de TVA, dispun de bunuri imobiliare (inclusiv terenuri) evaluate de către organul cadastral în scopul impozitării, acestea au obligația de a calcula de sine statător obligațiile fiscale aferente acestor bunuri, inclusiv de a prezenta calculul impozitului pe bunurile imobiliare (Forma BIJ 17).  

        Totodată, impozitarea bunurilor imobiliare (inclusiv terenurilor) neevaluate de către organul cadastral se realizează în conformitate cu prevederile Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056/2000. 

     În cazul terenurilor neevaluate de către organul cadastral ce aparțin gospodăriilor țărănești (de fermier), calcularea sumei anuale a impozitului funciar se realizează, reieșind din prevederile art. 4 alin. (7) lit. b) al Legii nr. 1056/2000, de către serviciile de colectare a imopozitelor și taxelor locale ale primăriilor (în continuare – SCITL). 

        Totodată, informarea gospodăriilor țărănești (de fermier) privind obligațiile fiscale aferente acestui impozit se realizează de către SCITL prin intermediul avizelor de plată a impozitului întocmite.

         Respectiv, gospodăriile țărănești (de fermier) nu au obligația de a calcula de sine stătător obligațiile menționate aferente impozitului funciar și de a prezenta darea de seamă aferentă impozitului pe bunurile imobiliare (forma BIJ17)/darea de seamă unificată (forma UNIF18) pentru aceste terenuri. 

      Informația ce ține de categoriile de terenuri pe care le dețin gospodăriile țărănești (de fermier), inclusiv suprafața și sumele calculate ale impozitului funciar aferente acestora poate fi accesată prin intermediul SIA SCITL. 

        Astfel, ţinând cont de cele menţionate supra, producătorii agricoli afectaţi de calamităţile naturale, care au calitatea de subiect al impunerii cu impozitul funciar în cazul terenurilor cu destinaţie agricolă neevaluate de către organul cadastral şi nu au obligația de a calcula de sine stătător obligațiile aferente impozitului funciar, inclusiv de a prezenta darea de seamă BIJ17, au dreptul la rambursarea TVA.

       Dat fiind faptul că prevederile pct.4 subpct.7) din Regulament nu sunt aplicabile categoriei menţionate a bunurilor imobiliare, rambursarea TVA se va efectua în baza informaţiei din SIA SCITL, privind suprafața și sumele calculate ale impozitului funciar de către producătorii agricoli afectaţi de calamităţile naturale.

Video
Codul fiscal 2020
Panou informativ