10.04.2019
Vizualizari 2469
Prima Ședință a Comitetului de supraveghere în cadrul Proiectului II de cooperare dintre Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Fiscală Suedeză

     Reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat, ai Agenției Fiscale Suedeze, ai Agenției de executare silită din Suedia, precum și ai Ambasadei Suediei în Republica Moldova s-au întrunit în prima ședință în cadrul Proiectului II de cooperare. Reuniunea a avut drept scop prezentarea progresului înregistrat în cadrul Proiectului, inclusiv a perspectivelor de dezvoltare pe cele 3 componente: managementul resurselor umane, schimbul internațional de informații, managementul arieratelor fiscale.  

      Reuniunea a demarat cu discursul Directorului SFS, Serghei Pușcuța, care a adresat un mesaj de bun venit și și-a exprimat recunoștința față de Agenția Fiscală Suedeză, Agenția de Executare Silită și Ambasada Suediei pentru asistența plenară oferită Serviciului Fiscal de Stat. Totodată, a menționat că toate acțiunile planificate în cadrul proiectului se execută ritmic, nefiind admise depășiri de termen. În primele 6 luni ale implementării Proiectului, SFS a reușit să atingă rezultate tangibile fiind elaborat Conceptul privind managementul în cadrul SFS în cadrul componentei managementul resurselor umane.

     Totodată, pe componenta managementul arieratelor fiscale a fost elaborat proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal, în partea ce ține de amânarea/eșalonarea stingerii obligației fiscale, care urmează să fie promovat. Concomitent, urmează a fi lansată campania de informare și educație fiscală în școli, grupul țintă vizând elevi în vârstă de 15-18 ani, cu preluarea experienței Agenției Suedeze de Executare Silită.

     Pe componenta schimbul internațional de informații, cei prezenți au convenit că acțiunile ulterioare pe această dimensiune depind actualmente de semnarea Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare.

    Acordul respectiv va permite Republicii Moldova să efectueze schimbul de informații cu jurisdicțiile semnatare, în vederea identificării persoanelor fizice sau entităților, care se eschivează de la declararea veniturilor și plata impozitelor, prin transferul banilor în conturile din străinătate, acesta fiind un pas important spre transparentizarea veniturilor.

    Partea suedeză a menționat că Regatul Suediei și Republica Moldova au o istorie de cooperare pozitivă, considerând că proiectul dat reprezintă una dintre cele mai reușite conlucrări din portofoliul de cooperare al Regatului, cu rezultate însemnate și rapide. Evoluția proiectului de cooperare a întrecut așteptările inițiale.

   În încheiere, conducerea autorității fiscale și-a exprimat încă o dată gratitudinea către partea suedeză, precum și siguranța că, pe viitor, colaborarea urmează a fi la fel de fructuoasă.

   Notă: Proiectul II de cooperare între Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Fiscală Suedeză pentru perioada 2018-2021 a demarat ca urmare a implementării cu succes a proiectulului de cooperare cu Agenția Fiscală Suedeză în perioada 2013-2016.

Galeria foto a noutatii:

Serviciul de presă
Tel. 022 823379
presa@sfs.md



 
 
Noutăţi 23 din 729 
 
Atenţie: În cazul în care aţi depistat o eroare, selectaţi textul şi accesaţi CTRL+Enter pentru a o transmite spre corectare! Vă mulţumim anticipat!
Calendarul fiscal
Video
Panou informativ
Codul fiscal 2019
Transparenţa decizională
Top noutăți
Facebook
 
x
Raportează eroarea depistată!
Acest modul are menirea de a îmbunătăți calitatatea conţinutului paginii oficiale a Serviciului Fiscal de Stat.
Textul selectat
Comentariul Dvs.: