24.12.2019
Vizualizari 3605
A mai rămas o zi până la termenul limită de achitare a impozitului pe avere pentru anul 2019

   Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștința tuturor contribuabililor despre faptul că la data de 25 decembrie 2019 survine termenul de achitare a impozitului pe avere. Deoarece ziua de 25 decembrie a fost declarată zi liberă, termenul limită a fost extins până la data de 26 decembrie.

  Impozitul pe avere se aplică asupra persoanelor fizice care dețin bunuri imobiliare cu destinație locativă şi căsuțe de vacanță (cu excepția terenurilor) a căror valoare cumulativ este estimată: la 1,5 milioane lei şi mai mult și au o suprafață totală de 120 m2 şi mai mult.

  Contribuabilii identificați până la data de 1 noiembrie 2019, în calitate de subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere au fost informați despre suma impozitului pe avere ce urmează a fi achitată prin intermediul avizelor de plată. Acestea au fost remise până la data de 10 decembrie 2019.

  NOTĂ: În cazul în care impozitul pe avere nu va fi achitat până la 25 decembrie 2019, pentru fiecare zi de întârziere va fi aplicată majorarea de întârziere (penalitate) în mărime de 0,0329 % per zi, din obligația neachitată în termen.

   De menționat că impozitul pe avere poate fi achitat și on-line prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay (vezi aici) sau prin intermediul serviciului „Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni” (vezi aici).

  Pentru informații suplimentare puteți apela Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul 0 8000 1525, apel gratuit.

Serviciul de presă
Tel. 022 823379
presa@sfs.md



 
 
Noutăţi 86 din 889 
 
Atenţie: În cazul în care aţi depistat o eroare, selectaţi textul şi accesaţi CTRL+Enter pentru a o transmite spre corectare! Vă mulţumim anticipat!
Calendarul fiscal
Video
Panou informativ
Codul fiscal 2020
Transparenţa decizională
Top noutăți
Facebook
 
x
Raportează eroarea depistată!
Acest modul are menirea de a îmbunătăți calitatatea conţinutului paginii oficiale a Serviciului Fiscal de Stat.
Textul selectat
Comentariul Dvs.: