04.11.2020
Vizualizari 1781
Serviciul Fiscal de Stat anunța acțiuni de conformare la spălătoriile auto pe parcursul lunii noiembrie

    Serviciul Fiscal de Stat desfășoară̆ cu regularitate acțiuni de specialitate menite să conformeze contribuabilii din toate domeniile economiei naționale.
    Obiectivul strategic al Serviciului Fiscal de Stat este promovarea unui nivel ridicat de conformare voluntară a contribuabililor, în acest context sunt utilizate o serie de măsuri, acțiuni și procedee orientate spre o deservire și tratare corectă a contribuabililor, în funcție de „comportamentul fiscal” de care dau dovadă. 
    În vederea stabilirii gradului de conformare la respectarea prevederilor legislației în vigoare, în perioada 1 august - 30 septembrie 2020, Serviciul Fiscal de Stat a întreprins acțiuni de conformare asupra a 194 agenți economici ce desfășoară activitate în domeniul prestării serviciilor de spălătorii auto cu grad sporit de neconformare fiscală. 
    Ca rezultat, în cazul a 58 agenți economici au fost stabilite încălcări ale prevederilor Codului fiscal, iar în cazul a 85 agenți economici au fost constatate încălcări ale prevederilor Codul contravențional, fiind aplicate sancțiuni fiscale în sumă totală de 382 100 lei. 
    Reieșind din rezultatele obținute în perioada menționată, SFS a decis să continuie aceste acțiuni și în perioada 09-30 noiembrie 2020. 
    În acest context, în scopul evitării situațiilor de sancționare, Serviciul Fiscal de Stat, recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze voluntar în vederea respectării prevederilor legislației în vigoare.

Serviciul de presă
Tel. 022 823379
presa@sfs.md



 
 
Noutăţi 52 din 968 
 
Atenţie: În cazul în care aţi depistat o eroare, selectaţi textul şi accesaţi CTRL+Enter pentru a o transmite spre corectare! Vă mulţumim anticipat!
Calendarul fiscal
Video
Panou informativ
Codul fiscal 2021
Transparenţa decizională
Top noutăți
Facebook
 
x
Raportează eroarea depistată!
Acest modul are menirea de a îmbunătăți calitatatea conţinutului paginii oficiale a Serviciului Fiscal de Stat.
Textul selectat
Comentariul Dvs.: